Inapoi la Cufarul de povesti

Asociatia Femeilor si Familiilor din Mediul Rural, in parteneriat cu SC Active Job Consulting ( Beneficiar ) si Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Bihor, SC Romcom Capital Partners SRL sunt la finele unui proiect cofinantat din Fondul Social European, tot in mediul rural, si care porta denumirea „Centru de Excelenta in Ospitalitate”.

El a avut ca si perioada de desfasurare, 18 luni, timp in care au urmarit ca si obiectiv general al proiectului dezvoltarea resursei umane din mediul rural, prin calificarea/recalificarea, specializarea şi perfecţionarea, pe baza unor programe specifice, a unui număr de 1000 de persoane din mediul rural, din 5 regiuni de dezvoltare, urmărind facilitarea accesului acestora la ocupare în activităţi non agricole, cu accent pe industria ospitalităţii.

Printre activitatile proiectului, se numara si cele de comunicare. In acest sens va prezentam mai jos cele doua filmulete de prezentare ale proiectului.

Conferinta finala de proiect, va avea loc, joi, 10 decembrie, 2015.