Oameni de isprava

Descopera povestile oamenilor deosebiti care,
prin munca si pasiunea lor, au reusit sa-si puna tara in valoare.

În 2011, Ioana expunea la Festivalul de Design de la Berlin o colecție de scaune și perne românești, care aduceau în actualitate motivele și tehnicile noastre tradiționale autentice. Cautand mai adanc, am descoperit nu doar interesul Ioanei despre tot ce inseamna traditional / autentic romanesc, insa si cum putem sa reinvestim romanescul si traditionalul in obiecte pe care le folosim in fiecare zi.
Despre acestea si multe altele, gasim tone de documente pe blogul sau, Semne cusute, in care Ioana arhivează treptat motive autentice de peste 100-150 de ani, pe care le redesenează în format vectorial. De ce? Pentru ca tinerii creatori și designeri să poată apela la ele cu ușurință când vor să le integreze în munca lor. Despre povestea scaunelor albastre, Ioana spune ca vroia sa transmita un mesaj foarte puternic despre Romania, despre potentialul ei si despre resure implicit. Unul dintre designerii din Letonia, ia marturisit Ioanei ca standul sau ii aduce aminte de Brancusi.
Revenind la Semne Cusute, aici zilnic Ioana adauga motive din surse vechi de peste 100 – 150 ani, pentru a cladi o baza de date bogata, la care sa aiba acces cat mai multa lume. Ioana fiind o fire foarte generoasa, ofera gratuit tuturo acelora semnele si motivele redesenate vectorial de catre ea, insa are si o conditie, aceea de a fi folosite, aceste semne si valorificate la cele mai inalte standarde si desigur ca ele sa nu se piarda.
Semnele cusute sunt un alfabet care vorbeste despre noi: ce-am crezut, ce-am iubit; ce am fost si ce-am putea fi. Motivele si rostul lor s-au transmis din generatie in generatie cu SFINTENIE. Eu le adun cu GRIJA si le desenez cu ATENTIE, in speranta ca voi le veti duce mai departe cu RESPECT.
Ele apartin poporului roman, nimanui si tuturor!
„Eu le-am găsit prin biblioteci, prin anticariate sau în colecții private și vă asigur că nu sunt tocmai la îndemâna oricui. Iar eu mă gândesc la generația care caută totul pe google: pentru ei ce nu este pe net – nu există. Pentru ei le-am adunat! Sper că se vor găsi designeri tineri care să le readucă la viață: în grafică, în decor, în mobilier – designeri care să vrea să deseneze românește.” – Ioana Corduneanu.
Ioana este unul dintre cei mai activi militanți moderni pentru păstrarea tradiţiilor şi transmiterea lor mai departe, implicându-se în diverse proiecte, organizând workshop-uri, participând la expoziţii.
“Vreau ca motivele noastre străvechi şi uimitoarele modele ale iilor noastre să prindă viaţă din nou, să dăinuie şi m-am decis să mă dedic acestui vis, văzând că Instituţiile abilitate nu consideră asta o prioritate.”
“Am iniţiat un grup de Facebook, semne cusute în acţiune, o şezătoare digitală. Suntem aproape 2300 de doamne, care au decis să îşi coase iile cu mâinile lor. Suntem pur şi simplu entuziaste de toate vârstele, de toate felurile: din sate, din orase, din multe ţări ale lumii; mame care stau acasă cu bebeluşii lor, doamne cât se poate de ocupate la serviciu, studente, pensionare. Toate au găsit bucurie în acest gest. Toate vor avea cel puţin o cămaşă fără etichetă de firmă, dar cu poveste.
Iile pe care le am în dulap nu sunt o colecţie, ci hainele mele. Le-am luat ca să le port, nu ca sa ma uit la ele. Cele mai multe sunt din anii ’50 şi ’60. Le-am cumparat, pe cele mai multe, de la târguri. Am ales ca “Fata Moşului” – nu neaparat modele ochioase, căci modele oricând pot coase şi eu. Am căutat cămăşi făcute de femei care au dat dovadă de creativitate şi pragmatism la croială, la îmbinări. De la fiecare ie am învăţat câte ceva.Valoarea şi preţul cămăşilor sunt invers proporţionale. O cămaşă veche costă cam cât o cămaşă albă din Mall. Cele mai preţioase costa cel puţin 100 de euro. Am încercat să port ie cu blugi, dar mie nu-mi vine frumos. Cel mai bine, pe mine, ia vine cu fota. Aşa port cămăşile: cu poale şi fote. Nimic nu bate originalul.”
In ceea ce priveste bucataria, Ioana mananca la fel de romaneste, gateste cu legumele din gradina proprie, pe care o ingrijeste cu mare placere, acesta fiind refugiul ei la sfarsit de saptamana. A plantat acolo, brazde cu tot felul de ierburi aromate : busuioc, menta, cimbru, salvie, patrunjel, coriandru, ceapa, usturoi,cate si mai cate. Si pentru ca tot suntem la capitolul gastronomie, Ioana ne da si reteta a ceea ce numai in povesti intalnim, mai exact „malaiesul”.
Mălăieşul, un frate al alivencilor. 150 g malai + 150 g zahăr + 300 g smântănă + 3 oua + 30 ml ulei, ¼ pachet unt + 1 praf de copt se amestecă, într-un castron mare, cu 3 mere (sau 2 mere si 1 para) date pe răzătoare, cu o cănuţă de afine şi o cănuţa de boabe de struguri negri, mici, aromaţi. Se varsă compoziţia într-o tavă unsă cu ulei şi se mai presară zmeure deasupra, daca sunt. Tava stă la cuptor, la foc mediu, maxim 45 de minute.
Asta-i prăjitura din Capra cu 3 iezi; ăsta-i “mălăieşul” (că mama v-aduce vouă … mălăieş în călcăieş) etc.

Concluzia ar fi sigur, una asa cum o poate da numai Ioana :” avem şi noi bucate ale noastre, dar le-am uitat, fascinaţi de pizza şi de paste. Noi nu ne-am scris reţetele. Noi gătim “după gust”, “la ochi”, “cât cuprinde” “un praf de” – mereu aproximativ, mereu spontan şi cel mai gustos. Si ar fi bine sa continuam sa facem asa, pentru ca altfel riscam sa pierdem bucataria romaneasca si ar fi un pacat mult prea mare”

În afara mediului social online încă se vede și se simte puțin, mai ales pentru cei din diasporă, dar românce de pretutindeni cos ii, reîntorcându-se la tradiție, la ceea ce au moștenit de la mame, bunici și străbunici sau pur și simplu la ceea ce simt pentru că identitatea culturală e în genele noastre. O bucată de pânză ce o numim iie ne leagă și ne cheama „acasă”.

Acasă înseamnă dor, rădăcini, părinți, bunici, țăranul român atemporal și autentic, valori, spiritualitate, Maria Tănase, Eminescu, Eliade, Brâncuși, o istorie de glorie și suferințe deopotrivă. Să nu lăsăm iia să moară căci cu ea vom „muri” și noi!